CE spune 1 aprilie pentru taxa de interconectare
Disputa despre taxa de interconectare creata de decizia ANC pare sa se apropie de un final, dupa intregi dezbateri si proteste. Comisia Europeana a anuntat ca Autoritatea Nationala pentru Comunicatii trebuie sa alinieze tarifele de interconectare ale operatorilor de telefonie mobila la 0,0503 euro/ minut incepand cu 1 aprilie. Termenul initial anuntat in decizia ANC era stabilit pentru 1 iulie 2010.
Operatorii au reactionat imediat la hotararea Comisiei Europene. Intr-o nota oficiala, reprezentantii Vodafone Romania au afirmat ca "Aceasta reconfirma pozitia noastra anterioara, si anume faptul ca decizia ANC, de a stabili tarife diferentiate pentru operatorii, este considerata discriminatorie si intra in contradictie cu recomandarile Comisiei. Speram ca conducerea ANC va pune in practica cerintele Comisiei Europene, in termenul solicitat, aratand astfel ca nu favorizeaza anumiti operatori in detrimentul altora, din motive lipsite de transparenta, si de aceea interpretabile".
De asemenea, Orange Romania a salutat decizia CE ca o confirmare a lipsei de argumente pentru tarife diferentiate.
Telemobil nu este insa la fel de incantata de scrisoarea Comisiei Europene, deoarece isi pierde astfel o pozitie preferentiala - "diferentele obiective de cost sunt justificate si prin faptul ca Telemobil a obtinut o licenta 3G care prevede dezvoltarea unei retele la nivel national, avand obligatii de acoperire neimpuse operatorilor GSM duopolisti".
Cel de-al patrulea mare furnizor de servicii de telefonie mobila, Cosmote, sustine ca tarifele de interconectare incurajeaza concurenta. "Trebuie avute in vedere conditiile specifice ale pietei din Romania, caracterizata, de foarte multi ani, de existenta duopolului creat de catre cei doi mari operatori mobili. Trebuie mentionat ca tarifele de interconectare propuse de Autoritatea Nationala pentru Comunicatii pentru Cosmote reprezinta scenariul cel mai nefavorabil, tinand seama de faptul ca si in continuare compania va plati sume importante fiecaruia dintre cei doi operatori".
Scrisoarea prin care CE solicita aceste modificari Autoritatii Nationale de Comunicatii a fost publicata joi si conform afirmatiilor CE, "comisia saluta eforturile facute de autoritatea de reglementare din Romania de a analiza piata e terminare a apelurilor mobile de voce si de a-si alinia reglementarile la normele UE in domeniul telecomunicatiilor. Cu toate acestea, Comisia a formulat, de asemenea, observatii cu privire la reglemenatarea asimetrica a tarifelor de terminare a apelurilor mobile, care poate fi justificata prin diferente obiective de cost numai pentru o perioada limitata".
Taxa de interconectare sau tariful de terminare a apelului reprezinta suma platita de un operatori pentru ca abonatii lui sa apeleze clienti din alte retele.