Jump to content



S-a intamplat azi


  • You cannot reply to this topic
12 replies to this topic

#1
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
23 Iulie în istoria automobilistică - este data la care Henry Ford a reuşit să vândă primul automobil care îi purta numele, fiind vândut către un reputat doctor din Chicago.


Posted Image


23 Iulie 1903 - În această zi Henry Ford i-a livrat Doctorului Ernst Pfenning din Chicago primul automobil Ford, un exemplar Model A. Acest automobil a fost rezultatul parteneriatului dintre Henry Ford şi Alexander Malcomson, un comerciant de cărbune din Detroit. Cei doi s-au întâlnit în timp ce Ford lucra pentru Edison Illuminating Company, Malcolmson a fost convins atunci de Henry să îi finanţeze îndrăzneţul proiect. Astfel având banii necesari şi implicând-ul şi pe Harold Wills, Henry Ford a reuşit să facă primele exemplare experimentale. Din fericire în 1903 a reuşit să vândă unul dintre ele reuşind astfel să refinanţeze o parte din datorie şi să strângă mai mult capital.

Compania lui Ford a tot crescut în anii ce a urmat, dar adevărata explozie s-a întâmplat în momentul în care Ford a pus pe picioare producţia în serie şi a aplicat-o pe modelul Ford T. Acesta a devenit practic automobilul numărul 1 în întreaga lume, fiind un succes până în 1927 atunci când a fost oprit din producţie. Imediat a fost introdus Ford Model A, un automobil care readuce la viaţă acest nume şi care a avut iarăşi un debut de succes, între 1927 şi 1931 fiind fabricate 4,3 milioande de exemplare, un record foarte greu de atins şi astăzi

#2
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
Citroen 2CV, poate cel mai celebru automobil franţuzesc, este fabricat pe 27 Iulie 1990 pentru ultima dată în Portugalia.

27 Iulie 1990 - Acum 20 de ani la uzina Mangualde din Portugalia s-a produs ultimul expemplar Citroen 2CV.
De la debutul consemnat în 1948, în cei 42 de ani de existenţă s-au produs 5.114.959 unităţi, fără a primi îmbunătăţiri radicale. Citroen 2CV este echivalentul de maşină a poporului al germanului VW Beetle, italianului Fiat 500 sau britanicului Austin Mini. Totuşi dintre toate Citroen 2CV, al cărui nume vine de la "Deux Chevaux Vapeur", a dus austeritatea la rang de artă.

Astfel dezvoltarea lui Citroen 2CV a început imediat după Al Doilea Război Mondial, într-o eră în care Franţa era vlăguită din punct de vedere economic. Modelul a fost prezentat la Salonul de la Paris din 1948 şi a fost un succes instantaneu, la un moment dat cererea fiind atât de mare încât termenul de aşteptare ajungea chiar până la 5 ani. Cu toate că era un automobil auster şi ieftin, venea cu soluţii inovatoare pentru clasa sa. Suspensia avea o arhitectură foarte complexă şi filtra bine şi cele mai denivelate drumuri, avea tracţiune faţă şi frâne pe discuri, plus un motor răcit cu aer şi o transmisie manuală cu 4 rapoarte, ceea ce nu reprezintă un lucru de ignorat pentru 1948, ba din contră. Ulterior s-a introdus şi o versiune cu tracţiune integrală, fiind printre puţine modele din clasa sa cu capacităţi tot-teren.

Posted Image

La începutul anilor '80, în ciuda îmbunătăţirilor, Citroen 2CV era depăşit tehnic şi moral, astfel încât francezii au redus producţia.
În 1988 au mutat toate operaţiunile de fabricare în Portugalia, dar în 1990 s-a luat decizia de stopare a producţie a legendarului 2CV.

Edited by johnyBOY, 27 July 2010 - 11:02 AM.


#3
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
28 Iulie 1998 - În această zi Volkswagen preia de la Vickers în mod oficial marca Bentley. Germanii au fost foarte aproape să monopolizeze segmentul de superlux, având în plan să preia la pachet şi Rolls-Royce, cele două mărci având la acea vreme acţionari comuni şi soluţii tehnice înrudite. Din cauza faptului că licenţa mărcii Rolls-Royce aparţinea însă companiei Rolls-Royce plc, divizia aeronautică, care avea strânse legături de colaborare cu BMW, tot prin prisma industriei aparatelor de zbor, această marcă a fost concesionată către BMW.

Posted Image

Pentru că nici una dintre mărci nu avea la acea perioadă capacitatea de a se descurca fără contribuţia tehnică a celeilalte s-a ajuns la un acord ca Volkswagen AG să fabrice atât Bentley cât şi Rolls-Royce până la sfârşitul lui 2002, urmând ca din 1 ianuarie 2003, doar BMW să aibă dreptul de a fabrica automobile Rolls-Royce. Volkswagen a primit de la BMW doar o compensaţie de 40 milioane de lire sterline pentru această complicată tranzacţie.

Revenind la Bentley, Volkswagen a cumpărat această marcă cu 430 milioane de lire şi a investit în modernizarea uzinei din Crewe încă 500 milioane de lire în acel an. Din 2003, atunci când Rolls-Royce a revenit BMW şi Volkswagen a schimbat macazul la Bentley creând Bentley Continental GT, un coupe de mari dimensiuni care împărţea prea puţine cu trecutul.

Se spune că de la achiziţie şi până în prezent Volkswagen a investit peste 2 miliarde de dolari în Bentley. Deşi afacerile au mers bine spre foarte bine în cei zece ani, în 2009 afectată de criză marca Bentley nu s-a mai dovedit profitabilă, având pierderi de 194 milioane euro, datorită scăderii dramatice a cererii.

#4
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
29 Iulie 1909 - În această zi nou înfiinţata General Motors Corporation cumpără Cadillac Automobile Company pentru o sumă de 4,5 milioane dolari. Această tranzacţie a fost prima achiziţiei de asemenea anvergură din istoria automobilistică, în acea perioadă Cadillac făcând cele mai elegante şi rafinate automobile din S.U.A.

Cadillac se poate lăuda că în decurs de doar şapte ani Cadillac a trecut de la epavă resuscitată la companie cotată la o sumă uriaşă. Cadillac a luat naştere din rămăşiţele tentativei secunde a lui Henry Ford de a face o companie automobilistică (Ford a fost a treia), preluată de un grup de acţionari care au apelat la Henry Leland pentru a evalua valoarea a ceea ce mai rămăsese din Henry Ford Company. Leland i-a convins însă să rămână în afacere şi în 1902 a fost scos pe piaţă primul Cadillac.

Posted Image

Compania americană, denumită după fondatorul Detroit, Antoine Laumet de la Mothe Cadillac, a progresat rapid şi în primul an a produs 2.500 de automobile, un record la acele vremuri, ulterior captând interesul lui William Durant, fondatorul General Motors.

#5
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
30 Iulie 1863 - În această zi s-a născut Henry Ford, fondatorul Ford şi cel care a creat linia de asamblare modernă pentru producţia în serie, facilitând astfel progresul automobilelor pentru mase. Henry s-a născut dintr-un tată irlandez, imigrant în state, şi o mamă născută în America, dar din părinţi belgieni. Încă de mic Ford a dovedit reale calităţi tehnice, reparându-le ceasurile vecinilor. Deşi trăia la o fermă nu a fost atras de agricultură şi la 26 de ani a plecat de acasă pentru a se angaja ca ajutor de maşinist pentru a scăpa de gura tatălui său care îl tot presa să preia ferma.

Posted Image



Ulterior a fost căutat de Westinghouse să se ocupe de întreţinerea motoarelor cu aburi pe care compania le folosea, datorită priceperii sale cu utilajele. În 1891 a devenit inginer la Edison Illuminating Company. Ascensiunea sa a continuat şi a fost numit inginer şef în cadrul companiei de iluminat, dar promovarea i-a permis să acorde mai mult timp proiectelor sale personale, adică motoarele cu combustie internă. Auzind de invenţiile sale Thomas Edison l-a încurajat şi susţinut financiar şi astfel a apărut în 1896 Ford Quadricycle, prima tentativă de automobil a lui Ford.

În 1899 s-a retras de la Edison şi a fondat Detroit Automobile Company, producând câteva automobile, dar necompetitive şi a dat rapid faliment. Nu s-a dat bătut şi a pus pe picioare apoi Henry Ford Company în 1901, organizaţie pe care a abandonat-o rapid. Ultima încercare de a fonda o companie a fost şi cea mai de succes, fiind Ford Motor Company. Cea mai mare realizare a fost organizarea unităţii producătoare pentru a deservi ciclul de asamblare în serie şi implicit Ford Model T, automobil pe care majoritatea americanilor şi-l putea permite. Din acest motiv, în 1918 jumătate din automobilele americane erau Ford Model T. Povestea sa nu poate fi spusă într-o singură pagină, dar Henry Ford pe lângă construirea imperiului Ford a lăsat în urmă peste 160 de patente.

Henry Ford a murit la vârsta de 83 de ani din cauza unei hemoragii cerebrale. Impresionant este faptul că a condus Ford până la vârsta de 81 de ani, predând-o apoi nepotului său Henry Ford II.

Edited by johnyBOY, 30 July 2010 - 09:16 AM.


#6
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
9 August 1898 - În această zi Oficiul American pentru Patente îi acordă lui Rudolf Diesel drepturile de autor pentru motorul Diesel. Inventatorul german aplicase pentru autentificare pe 15 Iulie 1895, dar patentatul a venit peste trei ani. Acest motor a fost primul care a dovedit că se poate aprinde combustibilul fără scânteie doar prin folosirea compresiei. Invenţia sa a fost apreciată şi a primit patentul #608895 pentru invenţia sa.

Posted Image

În procesul de dezvoltare a acestui motor Rudolf era să îşi piardă viaţa, în 1893 agregatul la care lucra explodând, rănindu-l grav. Germanul nu a dat însă înapoi şi a continuat să îşi perfecţioneze invenţia până când a devenit funcţională şi a reuşit să o înregistreze. Principiul aplicat de Diesel este valabil şi astăzi şi motoarele Diesel contemporane sunt versiuni mult îmbunătăţite ale invenţiei originale.

Edited by johnyBOY, 10 August 2010 - 08:23 AM.


#7
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
11 August 1966 - În această zi la uzina din Ohio Chevrolet a produs oficial primul Chevrolet Camaro. Acest model a intrat pe piaţă la data de 29 Septembrie, fiind o replică aţintită către Ford Mustang, un model cu un succes nebun la acea vreme. Astfel rivalii de la Chevrolet au creat platforma GM F, care avea o arhitectură cu motor montat frontal şi propulsie pe roţile din spate, foarte similară ca şi concepţie cu a celui mai mare rival.

Posted Image

Prima generaţie produsă între 1966 şi 1969 încerca să îi fure clienţii lui Mustang, prin mai multe motorizări, cu capacitate de la 3.8 litri I6 şi 190 CP până la un V8 de 7 litri ce dezvolta 430 CP! Generaţia secundă şi-a schimbat uşor reţeta şi de la imaginea simplă de muscle-car migrând spre ceva mai pretenţios, fiind inspirată de Jaguar, Aston Martin şi Ferrari. Se spune însă că această versiune ar fi cel mai echilibrat muscle car produs vreodată, fiind păstrat în producţie timp de 12 ani.
A treia generaţie a fost produsă între anii 1982 - 1992, fiind iarăşi un succes la acea vreme şi tot un deceniu a fost fabricată şi Camaro MkIV. Cea de-a cincea generaţie a fost prezentată în Martie 2009, revenind oarecum la reţeta clasică. Acest model este considerat unul dintre cele mai bune modele muscle car disponibil la ora actuală şi este şi foarte celebru debutând pe marile ecrane în super producţia Transformers.

Edited by johnyBOY, 11 August 2010 - 09:06 AM.


#8
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
12 August 1908 - Această zi este una dintre cele mai importante din istoria automobilismului, în această zi de pe benzile de producţie ieşind Ford T, primul automobil asamblat în serie şi primul pe care clasa muncitoare şi-l putea permite. Până la apariţia sa marii producători asamblau manual fiecare automobil şi îl vindeau cu preţuri pe care doar cei avuţi puteau să şi le permită.

Ford Model T a fost o idee ambiţioasă a lui Henry Ford, acesta dorind să poată oferi oricărui american un automobil. Mai multe prototipuri intermediare s-au proiectat, dar designul final îi aparţine lui Childe Harold Willis, împreună cu doi imigranţi unguri, Joseph Galamb şi Eugene Fankas. Producţia lui Ford T, alintat de americani Tin-Lizzie, a început în 1909 şi a durat până în 1927, fabricându-se peste 15 milioane de unităţi.

Posted Image

Atunci când a apărut Ford T costa 850 de dolari, în timp ce modelele echivalente aveau preţuri între 2.000 şi 3.000$. O dată cu creşterea eficienţei, preţul a scăzut la 550$ în 1913, 440$ în 1915. Astfel un muncitor putea să îşi cumpere un Ford T cu patru salarii. În 1920 preţul lui Model T a scăzut la 290$, ceea ce la paritatea de astăzi ar însemna în jur de 3.300 $. O dată cu acest model Ford a iniţiat şi un fel de reciclare, din resturile lemnoase ale lui Model T creând cărbune pe care îl folosea în producţie, reuşind astfel să aibă pierderi minime. Ford T a fost şi primul automobil produs în mai multe ţări simultan, fiind asamblat în SUA, Canada, Anglia, Germania, Danemarca, Norvegia, Belgia, Brazilia, Mexico şi Japonia.

#9
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
13 August 1902 - În această zi în mica localitate Lahr, Germania, s-a născut Felix Wankel cel care avea peste ani să inventeze un nou tip de motor cu combustie internă. Wankel încă de la vârsta de 17 ani a avut ambiţia de a inventa un nou tip de motor care realiza admisia, compresia, combustia şi evacuare, toate într-o mişcare de rotaţie. La vârsta de 24 de ani a pus bazele unui laborator în care a experimentat cu noi modalităţi de a produce mişcare prin ardere.

Primul motor Wankel a apărut însă destul de târziu în 1957 mai exact, experimentele sale fiind îngreunate de război. La acea vreme Wankel lucra în cadrul companiei germane NSU Motorenwerk, care producea motociclete. După ce primul motor a fost prezentat mai mult de 100 companii s-au arătat interesate de achiziţia acestui tip de motor. Mazda a fost prima companiei important care a preluat acest motor şi au înfiinţat chiar un departament dedicat pentru dezvoltarea acestui motor.

Posted Image

Astfel în 1967 a apărut Mazda Cosmo primul astfel de automobil cu un motor Wankel cu două rotoare. Acest coupe a fost la acea vreme un succes şi ulterior Mazda a pus motoare rotative pe mai multe modele. Motorul Wankel a fost însă preluat şi de alţi constructori, dintre care amintim Daimler-Benz, Alfa Romeo, Rolls Royce, Porsche, General Motors, Suzuki şi Toyota. Deşi era mai compact, mai uşor şi necesita mai puţine reparatţii decât un motor normal, propulsorul Wankel şi-a pierdut din popularitate în anii 1990, datorită consumului mare. Inventatorul său nu a apucat însă să vadă asta decedând în 1988.

#10
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
14 August 1893 - În această zi în capitala Franţei, Paris, se emit primele plăcuţe de înmatriculare pentru automobile. Înmatricularea maşinilor a venit foarte firesc în Paris pentru că şi căruţele aveau astfel de elemente de identificare în Franţa încă din 1800. După capitala franceză, în Germania au fost introduse plăcuţele de înmatriculare în 1896, iar Olanda a fost prima ţară care să introducă un sistem naţional de înmatriculare în 1898, care avea pur şi simplu un număr.

În Statele Unite primele plăcuţe au fost introduce în New York în 1901. La acea vreme plăcuţele nu erau emise de vreo autoritate, ci fiecare motorist trebuia să şi le confecţioneze, cu condiţia să nu se suprapună cu cele existente. Ulterior în statele Virginia şi Massachusetts autorităţile locale au început să emită plăcuţele de înmatriculare unice. Până în 1957 plăcuţele de înmatriculare nu aveau dimensiuni similare, începând cu acel an producătorii şi autorităţile hotărând să facă un format comun, Europa, America şi Australia având fiecare dimensiunile sale acceptate la nivel continental.

#11
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
17 August 1915 - În această zi Charles Kettering a primit patentul cu numărul 1.150.523 pentru invenţia pe care noi o numim astăzi electromotor. Până la inovaţia lui Kettering pornirea automobilului se făcea doar după o porţie sănătoasă de dat la manivelă. Charles Kettering a primit sarcina de a veni cu un sistem mai facil şi elegant din partea lui Henry Leland pentru automobilele Cadillac.

Posted Image

Kettaering, cel care a înfiinţat Dayton Engineering Laboratories Company (DELCO), a pornit de la o idee pe care tot el a avut-o pe când lucra la Compania Americană de Case de Marcat şi anume sistemul electric de la o casă de marcat. Principiul de la care a plecat inventatorul a fost că aşa cum apeşi o tastă pentru a se deschide sertarul casei, la fel şi motorul automobilelor va porni.

Această invenţie a fost introdusă pe Cadillac în 1912, a fost patentată în 1915 şi până în 1920 aproape toate automobilele noi aveau aşa ceva. Kettering a fost unul dintre inventatori importanţi americani, contribuind la descoperirea freonului, creând incubatorul pentru nou născuţi şi lucrând la un tratament pentru tratarea bolilor venerice.

#12
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
20 August 2002 - În această zi uzina de la Leipzig a asamblat primul exemplar Porsche Cayenne, un model foarte discutat de către puriştii, prin prisma menirii şi aspectului său neobişnuit. Acest model, cunoscut în rândul inginerilor, drept Porsche 957, a fost prezentat oficial la Salonul de la Geneva din acel an, dar a fost pus în vânzare în 2003 de abia.

Modelul a fost un succes comercial imediat, în ciuda controverselor, şi în 2003 la încheierea anului fiscal pentru Porsche, germanii comercializând peste 20.000 unităţi. Aproximând putem spune că în perioada 2003 - 2007 Porsche Cayenne a reprezentat cam 40% din vânzările anuale de automobile Porsche, fiind un model important pentru succesul mărcii.

Posted Image

Prima generaţie a primit un facelift consistent în 2007 şi motoare noi în acelaşi an, iar actuala generaţie a fost prezentată oficial la Salonul de la Geneva şi a intrat pe piaţă în Aprilie Mai. Cu timpul însă controversele în jurul modelului s-au temperat şi actuala generaţie a fost primită chiar bine, ţinănd totuşi cont că deja SUV-urile sportive nu mai sunt o raritate pe şosea.

#13
johnyBOY

    Senior Member

  • Senior Members
  • PipPipPipPip
  • 686 posts
  • Location:Craiova
26 August 1959 - În această zi British Motor Corporation (BMC) a lansat Mini, automobilul care pentru englezi înseamnă ceea ce pentru nemţi reprezintă Volkswagen Beetle sau pentru italieni Fiat 500. Povestea lui Mini a pornit de la un incident diplomatic care a dus la o criză a petrolului în Anglia. În 1956 preşedintele egiptean a naţionalizat Canalul Suez ca replică la decizia britanicilor şi americanilor de a nu mai finanţa un baraj pe motiv că Egiptul avea legături comuniste.

A urmat o criză a petrolului în Europa din cauza transportului anevoios spre Apus, care a generat o raţionalizare a combustibililor în Anglia. Sir Leonard Lord, şeful BMC, a decis atunci că este cazul să producă un automobil foarte eficient care să învingă criza. Astfel, în 1957 a început în mare secret dezvoltarea modelului Mini. După doar doi ani şi jumătate a fost gata automobilul "de buzunar", vândut atât ca şi Austin Seven sau Morris Mini-Minor. În 1962 diferenţele estetice dintre cele două versiuni (în principal doar grila era diferit[) au dispărut şi modelul s-a numit simplu Mini.

Posted Image

Cel care a dezvoltat acest model a fost Sir Alec Issigonis, un turc născut însă dintr-o familiei de greci stabilită însă în Anglia ulterior. Ideea de la care a pornit Sir Alec a fost de a proiecta o maşină mică care să poată însă găzdui patru adulţi. "A găzdui" este însă un termen relativ, Issigonis evidenţiind sensul foarte pragmatic şi astfel a rezultat un automobil de 3,3 metri lungime, 1,4 lăţime şi 1,36 înălţime, dar cu un ampatament generos pentru proporţiile sale, de 2,13 metri. În plus acest automobil avea doar 630 kg şi motoare cu capacitatea mai mică de un litru, atingând obiectivul de a consuma cât mai puţin.

Până când producţia modelului original a fost oprită în anul 2000, 5.3 milioane de automobile Mini au fost produse, toate respectând în linii mari reţeta originală. În 2001 BMW a readus la viaţă Mini, dar l-a repoziţionat într-o manieră premium, vizând în principal publicul tânăr urban. De asemenea gama Mini este acum într-o extindere continuă, noi versiuni neexistente anterior fiind introduse.





1 user(s) are reading this topic

0 members, 1 guests, 0 anonymous users